Se poate? M-am îndrăgostit de țară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
și-o simt așa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veșnic vară,
așa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o țin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn și să-i închin și eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
și îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoșii ”vodă”,
donatori de sânge, ce-i am și eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheață, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
mă face lanuri, să îi fac buchet cu buze pline, maci
și să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... și s-o întreb în fiecare zi... Ești fericită, țara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir, să-ți dea aromele-parfum de romani, daci...
30.11.2013