îmi strangulez suflul
cu ochii aplecați
pe poza ei

trecea mereu pe ulița îngustă a unui sat uitat de mult tânărul acela mereu o urmărea până-ntr-o zi când ia dat poza de atunci o privește doar alunecând scobind cu ochii peticul de hârtie îngălbenit

unde ești acum iluzie
pierdută-n fum
unde se ascund ochii tăi
de cer
să-i mai privesc o dată
vi

cifrele exacte ale vieții
încep să dea cu virgulă
figuri geometrice
imperfecte
au depășit liniile

o altă zi o nouă întâlnire în fața bisericii oameni ea îmbrăcată-n alb alături cu-n mire a plecat și el n-a mai văzut-o

îmi strangulez suflul
de dorul ei
și ochii au uitat să vadă
de ești acolo
taci și așteaptă-mă
că vin curând
îndată vin