Am închis ochii și am privit, tot Universul s-a deslușit
În mintea mea, în starea mea, totul era de-un negru din noaptea cea
Ce se apleacă peste noi, atunci când nu mai credem în amândoi
Atunci când totul se împarte la doi, și fiecare se alege cu-n vis ce-n toi
El stă să defileze peste noi, din unu-n unu și nu-n doi.
Pleoapele grele sunt încă jos, părul meu negru, mai ieri, acum e albicios.
Dau să deschid ochiul cel drept, dar nu pot a crede că e nedrept
Ca-n fața mea să stea sfios, un gând stingher, dar de-un suflet frumos.
Ce mă veghează să mai cred, în tot trecut, acum, prezent
În mâine cel perpetuu după azi, în clipa viitorului ce stă pe-obraz
Și mă desfată cu-n zâmbet cald, ce va să fie de smarald.
Dau să deschid și ochiul stâng, dar mintea ta în palme-o strâng
E ceea ce eu văd când tot privesc, cu ochiul stâng și mă-amăgesc
Că tot trecutul poate-a fi prezent, că viitorul fi-va imanent
Că doi în unu iar va răsări, dar altă soartă-n suflet sta-va a-ncolți.
A fost trecut prezent și pentru mâine, a fost o stare de nesaț în mine
Pentru o viață ce poate a fi trăită, pentru mai mult decât o apă și o pită
Au fost speranțe și iluzii ferme, au fost și fi-va numai gânduri geme
Ce să ajungă la cea stare de prihană, când doar nirvana mai putea a ține-o toană.
A fost un vis și nu atât, a fost o stare de mai mult
A fost aproape de sublim, a fost să fie și mult chin
A fost și nebunie, dar și minte, a fost ce poate răscoli și-un ghimpe
A fost un vis real pesemne, de bună seamă ce îmi curge-n vene
A fost și du-sa peste timp, a fost și nu vreau să mai schimb
Prezentul dat acum să fie, așa cum mi-l dictez eu însumi mie
Și doar el visul cel trecut, să fulguie pe creste și mai mult
Să dăinuie în amintire ca un ametist, cât noi vom fi cu gândul la cel vis tot trist.