dacă urci dimineața pe munte
și privesti în ochi răsăritul
toate întâmplările împrumută un trup arcuit
și se închină

lumea îți pare mai frumoasă
îi ierți cu mai multă ușurință pe oameni
și îi iubești cu toate imperfecțiunile lor
așa cum se iubesc pietrele într-un zid
pentru că le este frig
sau frică

nu-ți mai creezi singur dușmani
ca apoi să le declari război
vrei doar să-i smulgi luminii
ceva care să-ți aparțină
degetele tale se transformă în rugă
zeul tău devine real
mai real decât o factură de gaz
în toiul iernii

îți dezbraci veșmintele de piatră
unul câte unul
construiești o casă în tine și odată construită
o să vină cel care știe s-o locuiască
și-l va dezgropa pe cel îngropat de viu