mama ascunde păpuși
„sunteți mari nu vă mai trebuie”
și le spânzură de grindă
podul casei este un cimitir de jucării
în care nu putem să plângem

visez des cum cineva mă privește
cu ochi alunecoși cu lacrimi de cârpă
și-mi vine să trag de mânerele astea de lemn
până îmi cade în cap toată țărâna
până mă murdărește sângele lor închegat

cu un ac
trec de la un deget la altul
când îmi vine să strig
fac noduri.