din camera mea toate zilele se văd cenușii
când ies afară lumina mă izbește năucitor în frunte
cerul e albastru
norii sunt și ei sus și albaștri
iar pământul e ca pământul pământ

femeie multicoloră nu mai bate la porțile oamenilor
sunt ocupați
chirciți în spatele umbrei
își taie hălci mari de curcubeu
- hrănim setea de putere dărâmând podurile de lumină dintre ceruri

oricât de mult întuneric se insinuează
în partea ascunsă
tot mai des amanetez de sub ploape cerul
de sub unghii pământul
de sub tâmplă îmi smulg femeia din suflet
nu-i vina mea îmi spun
mi-e foame și-mi e sete

din carnea mea zilele se scurg senil
în ochi e o vâltoare de umbre
vântul se învârtoșează nebun la răscruce
pe câmp trec batalioane de cuci

tu îți împletești părul femeie
cu funii de aur și de maci
iar buzele îți sunt umezite de rouă
te risipești în apusuri îmi spuneai e atât de mult târziu în noi
în patul meu bolboroseam o rugă


- trenul de noapte mai șuieră pe câmpie