E toamnă afară ca și când, e toamnă tristă-n al tău gând
În așteptare de speranță, în veșnicul semnal de viață
Ce el te cheamă să răsai, deși e toamnă, ca în mai.
Tu mă privești cu gând de dor, crezând în pagini de amor
Pe care viața le-a-ntrerupt, îmi simt picioarele de lut.
Stai tristă dar cu o speranță, știi soarta ta-i pe-un fir de ață
Și tot aștepți ca un semnal, să-ți schimbe soarta magistral
Profund, intens și doar așa, căci prea a fost viața ta grea
Cu multa trudă și suspine, cu gândul tot mai mult la mine
Cu o-ndârjire la extrem, e singurul motiv pentru care eu mă tem
Cu firea ta exuberantă, dar pe de din-năuntru rece toată
Cu aparența că ești vie, dar doar Dumnezeu e cel ce știe
Câtă tristețe ai în tine, cât poți tu să mai duci cu bine
Câtă dorință de schimbare, mulțam, acum eu vin în cale
Și te curtez ca altădat, același eu, dar sper schimbat
În bine, nou și tot ce-i bun, mai mult în mine vreau să spun.
Știu că de-ar fi să fie rău, o viață tu-mi dedici din nou
Căci răul e făcut din noi, ce rol mai are când noi doi
Îl vom ucide pe-ndelete, așa cum știu a face fete
Iar când va fi în clipa mare, un eu și tu vom fi pe cale
Să facem ceea ce-am gândit, acum și mâine-n infinit
Și doar a crucii judecată, să fie legământ că-odată
Când noi nu vom mai fi pe-aici, rămân doar amintiri ce nici
A Universului putere, nu va putea ca să mai spele
Simbolul toamnei peste noi, când vom fi unu și nu doi.