Iată, stau față în față cu dragostea,
ca înaintea clapelor unui pian
așezat în Gara de Nord
în beznă totală


când, din greșeală, degetul meu
rămâne singur cu umărul ei
în foșnetul vorbelor, în clinchetul lingurițelor
răsare lumina,
și orbitor este mijlocul ei
și, o secundă, suntem iarăși și iar
una.

Lumea intră și iese, intră și iese
o fericire ne așteaptă negreșit la capătul lumii, îți spun
să destind atmosfera
cu răbdare privește, cu răbdare ascultă
melcii cum aleargă sub frunze
acoperind, ici și colo,
șinele albe, șinele gri

îngăduie-mi să încep
inventez primul sunet
pentru noi, foarte înalți,
pentru adevăr și cuvinte
pentru da, evident
pentru firesc și acum

ești mâna mea dreaptă?
ești mâna mea stângă?

ai infinit dreptul de-a mă atinge
din acest cântec pentru nebuni
o dragoste mare să ne înfășoare
cât un pumn
în gură când urcă prin tot sângele
țipătul adunat zi de zi

cine a zis ca nașterea e ușoară?
și bucuria noastră amară?

mă uit la tine, aplaud și mă înclin