viața e un vis recurent
nu știu pentru a câta oară se întâmplă
mă trezesc fredonând uvertura
și o iau de la capăt pe aceeași partitură nescrisă
doar cu alt instrument

în interiorul orchestrei oamenii poartă același chip
îl privesc în oglindă și mă întreb
daca îl poartă și dirijorul
nimeni nu spune nimic
deși instrumentele se tot acordează
aruncând sunetele într-un război fără miză
deși undeva în adânc o parte din mine arată cu degetul spre pupitru și strigă
pupitrul e gol

dar și partitura e goală
și poate că visul ăsta e doar un preludiu
în care sunetele cresc se ating
până când dezgolite mă îmbrățișează impudic
până când brusc mă trezesc la pupitru
scriu pe partitură amour
ridic bagheta în aer
și cânt