Acum ajunge, ați rupt din mine carnea-n picături,
Îmi curge, doar sufletu-a rămas, dar fără sânge,
Am înghețat destul ascuns aici, încolăcit sub gene,
Þinându-mi ochi-nchiși să nu mai văd priviri viclene.

Dar pleoapele sunt prea rănite să îmi suporte teama
Și trebuie să ies acum să-nfrunt cu ochii Karma.
Și chiar de doare dorul ce susură mărunt în mine,
Aș vrea la infinit, poemul meu să îl citesc în tine.

Cu critici, în săruturi să mă îndrumi spre a ta viață,
Cu inima ținută-n palmele iubirii, eu să te cer de soață,
Și dacă sfânt sau drac iti va răni măcar cu gândul, visul,
Blestemul meu în vene îi va intra, curgându-i ca nisipul.