Vasile-i sărac și lovit de năpastă,
Din tot ce-a avut, a rămas cu-o nevastă,
Iar Fane, trecut în sectorul privat,
E singur pe lume și foarte bogat.

Ajuns la strâmtoare, Vasile îi cere
Lui Fane, trei mii, împrumut la vedere.
Cum Fane se-arată lipsit de curaj,
Vasile-i propune pe Veta în gaj.

De banii, la timp, înapoi n-o să-i vadă,
Pe Veta-i trimite, să facă rocadă.
Așa fu, în acte, precis stipulat,
Vasile și Fane mai jos au semnat.

La bancă a dat, tot bănetul, Vasile,
C-avea datorie – de cinci ani de zile
Și, cum buzunaru-i suna a nimic,
N-avu ce să-i pună, ca rată, în plic,

Lui Fane. Cu inima tristă și strânsă,
Pe Veta-i trimise – dușată și plânsă.
În noaptea aceea, tot timpu-a visat
Cum Veta plătește – la Fane în pat

Și cum sacrificiul făcut de soție
Îi scapă, pe veci, de-o așa datorie.
Da-n seara ce, după, firesc a urmat
Văzu că Vetuța atent s-a dușat

Și da iar să plece, voioasă, la Fane,
Punând în poșetă și două copane.
– Măi, Veto, o-ntreabă Vasile, prostit,
La Fane ce cauți, cumva n-ai plătit?

Și Veta zâmbi, cu gurița-i – mușcată:
– Da-n foaia ce, jos, de-amândoi e semnată,
În niciun articol n-a fost stipulat
Că-i dăm datoria,-napoi, toată-odat’!

Să stea Fane-n cap sau în limbă, pe spate,
Plătim datoria în două’șpe rate!

Calimero