Am mai sărutat odată crucea ta și-am pus ultima floare,
Crescuse-naltă-n suflet, avea parfumul tău și-a ta culoare,
Am smuls genunchii din pământ și rădăcinile le-am rupt,
Venise timpul să evadez din tine, cu amintirile să lupt,
Și abosit, să-ndepărtez din mine lipsa ta și visul crunt.

Spun adio nopții și patului unde-mi lăsam fruntea abătută,
Martorul iubirii era, ce m-acuza cu fericirea mea trecută,
Ascult camera unde încă se mai văd culorile iubirii tale,
Doar Tu stii Doamne, căci lângă ea erai și-n gândurile sale,
Cu gelozie ai luat-o, n-ai suportat că mă iubea mai tare.

Las camera și suferința, corpul, sufletului scut îi face,
Las trecutul din tine iubito și odihnește-te-n mine în pace,
Închid în șoaptă ușa mormântului, știu că asta te ajută,
Mă-ndepărtez să-ncep o altă viață albă, de mine nedorită,
Trăiesc sperând că-n altă viață, din nou-mi vei fi iubită.