poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2508 .



liliacul înflorește târziu
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2013-10-18  |     | 



ploile lui octombrie ți-au primenit oasele,
sunt date cu var
ca o scândură de gard primenit,
dar te simți bine, aproape că-ți vine să mori, să te-ntinzi
cât umbra unui suflet la marginea unei gropi
unde nu mai încap păsările,
nici somnul care s-a scurs, încet, tot mai încet, spre rădăcini,
acolo e un loc unde luna
e doar o stampă din visele altora

și încă nu poți muri,
nu te poți scutura, ca de o boală veche și care te face să zaci,
nu poți urla, cât mai clar: liliacul înflorește târziu, doar când picură dinspre apus,
unde e un loc în care
îngerii sunt totdeauna cuminți și asexuați, iar păcatele lor
nu mai sunt numărate

ploile lui octombrie
au timp să-ți măture prin memorie:
amintirile tale despre alții, despre nimeni, despre ceea ce ai iubit
și acum te-a lăsat să fumegi precum țigările, la marginea scrumierei,
despre cum te desfrunzești,
fir cu fir, mână cu mână, până rămâi doar un trunchi
fără rotule și zimți,
în care nu există nici un loc în care să te retragi,
toate astea te fac tot mai difuz, ca un sunet despre care n-ai auzit
nimic altceva decât în mărturiile celorlalți

bântuie o ploaie vecină cu nebunia,
sunt alb ca un gard peste care a căzut o brumă la fel de veche
precum dumnezeu, până să se decidă să moară,
ca lutul nou e fiecare zi pe care o respiri cu brațele puse pe piept,
dar e bine, e atât de bine, iar acest nuc are
fiecar ram numărat
și câte un cuib pe care nu-l mai recunoaște nici o pasăre

aici, plouă tot mai pieziș,
privirea ta se bifurcă, precum limbile șerpilor, când le e sete,
toamna asta nu te lasă să mori,
suflete, cum te perinzi tu prin memoria celorlalți...

ploile lui octombrie
sunt amintirile tale despre nicicând,
despre nimeni,
despre niciodată
și încă toate celelalte

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!