Stâlpul infamiei nu este în iad,
pentru că adevărul este umilitor
și nu mai poate modela ispitele
care au clocit neuroni bolnavi
în cuibul craniilor fără părinți de țară.
Când totul se prăbușește,
stâlpul infamiei devine monumentul
din cioburi de oglinzi
să se vadă fiecare acolo,lipit de el,
jubilând că și ceilalți nu lipsesc
oprobiului și lașității colective.
Revolta sângerează doar sânge donat,
importat pe valută,
clone agitate proclamă legi și principii
cu arome de carne străină
peste rănile neamului cu ochii tulburați
de vremurile zeităților cu lauri și aură
de lăcomie sfidătoare.
Profeții-consilieri de-afara dictează silnicii,
hidoșeniile polisurilor sforăie promisiuni
concurându-se în alegeri veninoase
și înalță stâlpul infamiei peste piramida socială
care se scufundă bocind în mocirla
acestor vremuri democratice.