Pecetea nopții
pusă pe buzele întunericului
mă întâmpină cu îndoiala
prinsă pe umerii vântului.

Orașul a plecat printre dealuri
cerând iertare pentru îndrăzneală,
mă duc și eu
poate destinul se întâmplă să fie
o pată de culoare verde.
Din rădăcini urcă vâscoasă seva,
mierea pământului reavăn.

În timpul părerii spuse din turnuri
străzile mi se par aprinse în zori,
stelele cosite în ierburi
dorm pe fruntea cailor zilei.

Alerg dintr-un suflet în altul,
mă izbesc de sămânța luminii
ca o pasăre cu aripile frânte
când migrația este în toi.