Cine sunt eu să mă plâng
când numele mi-l pun părinții
dând glas pământului,
urmașii să-l asculte?

Desprinderea nu-mi lasă
timpul să treacă nevăzut
și mătăsoasă lumina curge
îmblânzită într-o clepsidră.

Femeia previne nisipul,
alunecă desăvârșind
trecerea în fruct.

Miezul cuvintelor mele
se topește ca mierea
dar nu îndulcesc durerea
pe care singur mi-o fac
și nimeni nu mă oprește.

Tandru mă scufund
în apele magnetice

ca un cerc de foc
dezintegrându-se.