să ne alerge în creieri aceste spitale de nebuni
și îngropări dintr-o palmă tânără unde răsăritul are venele umflate
iar tu îmi smulgi din umăr gustul
șiroaielor de fluturi desfrânați până în ultimul rând
de ziduri

am mâinile oarbe în frământul tău
temnițe obligate să cerșească îndurare viilor
și domnișoara plimbându-se
printre mușcăturile
blocurilor
întreabă din colț în colț

în care anotimp senin ne-am putea cotrobăi
viitorul?