Infra-actul contemplării
se petrece întru acel timp
(sau ne-timp)
lăuntric
...după care
tot ceea ce există
va fi precum în oglindă
unde invers
nu te mai recunoști



sau
poate atunci acel act
întorcîndu-mă
asupra mea însumi
mirabila pierdere
a identității în oglindă
(prin propria oglindire)
va deveni
"cea mai înaltă presimțire"
...și-n același timp - poate
cea mai adîncă desfătare