Sunt o poveste tristă scrisă în tăcere
Pe un petic de viață cusut inestetic,
Nepotrivit la culoare cu trăirile mele
Croit dimensional, asimetric.

Povestea tristă, constă într-o ruptură...
Arătat cu degetul fiind eu, nu cel care a rupt,
Iar actul peticirii -legitimat de falsă procură-
Convinge suprafața să fie dedesubt.

În povestea tristă sunt și călăi fără lesă
Cu priviri înguste și dentiție canină,
Iritați de peticul scris în nuanță adversă,
Mă aștept la un atac de rutină...

"Stați! Nu mă loviți acum la ceas de neputință,
N-ar curge prea mult sânge din sufletu-mi rănit.
Lăsați-mi poezia drept ultimă dorință
Și vă asigur absența mea; promit!"

Sunt o poveste tristă aproape de final
Și îmi asum sentința celui dat de-o parte,
În toată această lume peticită moral
Cu zdrențe sociale, nereciclate.