Pe sub o punte legănându-se,
trecea râul de sare
spre ținuturile ratăcite de timp
cu pietre vorbitoare și albe,

drumurile poartă numele lor.

Prin mine se scurg temeri ciudate,
vertebrele-mi ard topite în jar
și nici urmă de durere,
mai degrabă un fior rece pe spate.

Sub cerul decăzut și retras
văd păsări cu zborul abrupt
prin copacii cu miros nedeslușit

și pe coaja lor săpate
încrustări încifrate de semne.

prin unghi ascuțit lumina se desface,
prinde verdele pulsând,
un zâmbet sticlos
taie clipele-n două,
de se naște infinitul nedefinit.