Când printre vii nu voi mai fi,
Atunci când eu voi fi pământ
Și chipul nu-ți mai pot privi,
O, suflete pribeag și sfânt,

Tu să nu plângi să te-ofilești
Și să nu suferi niciodată,
Ci flori frumoase să sădești
În inima-ți pură, curată!

O lacrimă de ar cădea
Din ochii tăi cei mari și triști,
Știi bine azi cât m-ar durea
O, suflete, vreau să reziști.

Închide lacrima uitând
Al nost' trecut, căci în zadar
Vei plânge; eu voi fi pământ,
Un vis trecut, o umbră doar!