I-am spus luminii, când te-atinge,
Să pună un văl de umbră, să nu te ardă,
Și vântului, cu o adiere de te-ajunge,
Să nu-ți răcească răsuflarea caldă.

Te țin închisă-n suflet, ești doar a mea,
Nici raza soarelui să nu te-ajungă,
Te poate confunda c-o stea,
Și ar dori apoi sa te atingă.

Nici noaptea nu te pot lăsa cu luna,
Căci de te vede, se va gândi la mine,
Și-atunci ar ști a cui e vina,
De am fugit de ea și m-am unit cu tine.

Așa că-n veșnicie, o inimă o să-mpărțim,
În bucurie, în sărăcie și tristețe,
Și visul meu cu-al tău să împletim,
Și să gustăm iubirea cu blândețe.

Si din saruturi am să-ți fac o salbă,
Și de singurătate ai să simți vreodată,
Din ale noastre sărutări, căzute-n iarbă,
Înmugurind atunci să nască-o fată.