iubito, în oraș sunt atâția morți
și nici o speranță de împlinit
curg visele, de pe asfaltul încins,
direct în rigole
nimeni nu a mai văzut atâta lehamite
și restul de aer
care nu mai poate fi respirat

oho, cum miroase vara aceasta
precum tălpile înecaților,
fiecare avem câte-o brățară la mâna dreaptă
ca semn de recunoaștere
astfel ne mișcăm, bătând cu palmele-n maluri,
abia spre seară, vor veni copii la scăldat
aripile lor ne vor descoperi rostogolindu-ne
dintr-o realitate în alta
la fel de neclară

nici o ploaie nu e atât de fluidă
precum lama de ras
o dâră dulceagă e corpul de lut asudat
sunt câțiva morți în oraș, iubito
eu pentru asta am venit să-ți spun
nici nu mai știu dacă acest cadavru care-ți bate la ușă
e cel pe care-l așteptai
atât de frenetică