poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-06-14 | |
Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului, Sus, pe bolta cea senină, Ce de oameni nu-i străină, Stau de veghe nopți în șir Neobositele făclii, Înșirate pe un fir, Firul de mătase al nopții. Și cu astfel de mărgele Perdeaua nopții e țesută; Ele-s minunatele stele, Ce stăpânesc zarea tăcută. Pe Pământ totu-i pustiu Și cuprins de nemișcare, Privind sus, pare mai viu Cerul cel plin de mistere. Doar Pământu-i adormit Și-n tăcerea lui absurdă, Uită de faimosul infinit Și pare a fi o planetă surdă; Surdă, adormită, mută, Dar zarea albastră o înfruntă. Și-și arată tot ce are Mai frumos, mai de mirare. Toate minunățiile Și miracolele toate, Le adună cu miile, Le adună în fiece noapte. Dar cine să le privească Din lumea cea adormită? Cine să le preamărească, Când e lumea obosită? Cine dorește a vedea Minunea bolții – o stea?! În a nopții grea putere Și în adânca tăcere? Cine să cunoască vrea Și dorește ca să știe, Poate să privească o stea Și a ei minunăție. Dacă-ți trezește interesul Mai poți afla chiar și restul: Într-o carte de astronomie, Găsești informații – o mie; O mulțime ordonată, Ca la carte aranjată; Asta-i o poveste aparte, Ce e scrisă ca la carte. Dar în cartea naturală E-o altfel de-ngrămădeală, Care-n loc să lămurească Toate lucrurile-n parte Și-n loc să le limpezească, Le încurcă, tot ca-n carte! Însă totul se descurcă Dacă ai răbdare multă. Căci știința așa este, Nu-i doar o simplă poveste. E ceva mai complicată, Dar poate fi descifrată, De-o minunată ființă, Ce-i făcută pentru știință. Omul e ființa care În taine poate pătrunde, Omul e-o creație mare, Nimic de el nu se ascunde. Fiindcă umana făptură, De curiozitate împinsă, Înțelege întreaga natură, Ce se recunoaște învinsă. Însă nu-n totalitate, Ci numai în mică parte. Căci natura își păstrează O parte din a ei putere Neînvinsă, dar treptat cedează, Spre a omului plăcere. Și când totu-i cunoscut, Omul privește satisfăcut, Cu ochii săi luminoși, Ai omului ochi frumoși. Două stele vii, aprinse, De întuneric cuprinse. Dar în bolta cea cerească Minunea pare să crească. Cu cât ceru-i mai cunoscut, Cu atât ne ascunde mai mult. Dacă ceva s-a lămurit, Apare altă taină mai mare; De și aceea s-a limpezit, Apar multe alte semne de-ntrebare. Natura ne demonstrează Că multe secrete și le păstrează Mai intacte ca oricând. Ea ne arată neputința Omului în fața ei, Atâta vreme cât știința Nu dă răspunsuri cu temei. Căci natura-i mai puternică, Chiar dacă-i și darnică. În Univers ea e stăpâna Și așa va fi întotdeauna!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate