sângele păsării de foc (dematerializări 1)



închipuiți-vă așa vedeți-mi puțin câte puțin prin crengi durerea răsucită

dintre frunzele crescute des cu nervuri groase un suflu încă răcoros de primăvară pe sfârșite

atingeți-mă doar cu ochii minții chiar dacă înjurați de sfinți mă jigniți alegeți zborul în jos cravașările bătăi de joc în lumea ce-o credeți hipodrom

din acest pom al vieții și nevieții mele văd balansul stânga dreapta -n sus și-n jos problema nu-i ce-am căutat aici nici de ce-am iscat acest tangaj vegetal

ei asta-i bună am aterizat neforțat cum n-are nimeni voie poate c-am zburat prea sus mai știi îmi ling rănile lăsate de alice între aripi

iaca oase pneumatice niște decorații dedesubt au rugină alții o să-mi caute cutia neagră țeasta c-un mic ciuf și ciocul vertical cu ridicătura calcaroasă

se va prăbuși într-un lac alb-lila sidefiu ultima lumină din tării noaptea cea mai noapte va urma în crematoriul lumânărilor pentru morții vii și pentru viii mai morți decât oricând

pieptul mi-e perforat adânc dar întind precum scamatorii bisturiul cu dublu tăiș pliscul de sub aripa stângă-nțepenită și crescând combustia interioară încep să mă sudez cu dreapta

cad pe pământ scântei după scântei mă-nfășez iute strâng capetele de pansament le-nnod foarte tare îmi este pentru prima dată sete cumplită m-am deshidratat la maximum picături lungi de foc au tot curs din rană până să aterizez în hangarul meu rămuros c-o scorbură imensă ca o poartă-ntunecată

majoritatea lacrimilor purifică eu însă n-am decât lacrimi de foc și ard cu ele detot sufletele ce-au crezut în mine nu las astăzi decât picături minuscule de iubire să aprindă să trezească să rănească invizibil să hrănească inimile pentru noua viață

iată cum s-au stins inimi uituce umbrite de copacul vieții s-au întors acasă cu veșmintele nerupte n-au răbdat să stea aici să se culce pe covorul meu ca-ntr-o geamie deși puteau să vadă și să simtă fierbințeală mare n-au căpătat nimic s-au lăsat duse de curent la vale







puiul de himeră născut pe 5 mai (dematerializări 2)



sunt puiul castaniu cu negru să spunem de himeră urecheată dințos haios cum altul n-a mai fost

stăpânii mi-au plecat în minivacanța de 1-5 mai înainte ca mama să mă fi adus pe lume dis-de-dimineață

au lăsat o rudă apropiată pe-un cumnat să pună de mâncare apă dar cumnatul ăsta a lipsit când mama a fătat s-o fi dus să ia lumină a adormit târziu iar pe mine m-a lăsat neîngrijit nemasat

călcat de-o mătușă nebunatică în prima mea zi luminoasă și pascală pe întuneric zac îngropat de viu

păi ce sunt eu hamster în talaș mă înnăbuș o strig din ce în ce mai încet pe maică-mea “mamă nu-mi vezi spinarea afară scoate-mă odată din pământ uite până și cei doi frățiori sănătoși mă brăzdează-n lung și-n lat în fuga lor copilărească îi aud cum sorb cu zgomot lapte cum îți cântă frumos la piept cum se gudură când îi lingi de ce m-abandonezi dă-mi suflul tău dă-mi mâna ta s-o pup dă-mi stropi de lapte culori linii forme dă-mi zile fă o minune mamă a mamelor și tu maică bună care l-ai născut pe puiul sfânt”

mama mea mă aude dar nu poate să mă scoată din mormânt stăpânii nu-s acasă vine maica sfântă și vrea să-mi închidă ochii îngheț de la mijloc în jos mă topesc nevăzând nimic cu ochii negustând nimic cu gura nestrângând nimic cu botul labele din față nici mâna de-ajutor nu vine

mi-o întinde seara cumnatul prea tardiv nu mă vindecă ci doar mă trezește momentan din letargie deși văd simt învăț tot ce am vrut să știu

îi văd mai întâi nevasta și copiii pe unul nu-l văd mulți dar eu am puterea supranaturală de a-l vedea cu alți ochi înainte să fiu dezgropat oh ce frumoși și buni sunt oamenii păcat că nu se-arată pentru noi animalele la timp

mi-o arată fugitiv pe mama aș fi vrut și eu țâță sunt turtit zdrobit însetat dar n-am nicio energie să m-agăț de ea așa că sunt frecat între palme pe spate pe burtică ah ce bine este cică-i mare sărbătoare cică a adus candelă de la biserică a stat până la trei de-a răcit și răgușit cântând n-a ieșit din casă azi îl înțeleg îl iert el se bucură și mă duce în parcul cel mai apropiat devin mascotă pentru o oră fac furori nimeni n-a văzut himeră urecheată de copii râd mă mângâie unii mult prea apăsat

e cald afară mă ia o lene de moarte și când sunt pus la mama nu pot să m-agăț ca frații mei am dinții încleștați am oase fragede nu mi-e dat să trăiesc mă tot las la pământ toți mă calcă în picioare

degeaba cumnățelul stăpânilor mă scoate din cușcă din rastel degeaba mă freacă să-mi revin cu prosopul degeaba o aduce pe maică-mea și degeaba fixează ore-ntregi ba țâța roz-albă ba țâța neagră în botul meu deschis forțat degeaba reușesc în sfârșit să sorb viață albă două dăți câte zece-cinșpe minute

suflul morții mă ia pe la unșpe noaptea și ceva mama cea cuminte simte chițăie jalnic pe când ochii văd lumina cea neîncepută nesfârșită și rămân sticloși

cumnățelule nu-mi mai sufla în gură nu-mi umfla bojocii nu o mai deruta pe maică-mea sunt încă foarte cald e-adevărat încă juma de oră pentru că presimt cum apare-n miezul nopții începutul săptămânii luminate

mi-a fost dat să simt și eu total căldura mamei și iubirea ta nu mi-a fost dat să trăiesc născându-mă slăbănog

de aceea mama m-a lăsat să mă sufoc în cele mai de jos fiindcă-s o himeră nu mi-a fost dat să fiu mai viu m-am născut să mor să-ncânt lumea doar cinci ceasuri dezgropat și apoi să mă scufund la loc

mă dematerializez ard mă contopesc acum cu puiul sfânt