Bați la porți închise iară,
Să-l găsești pe cel plecat —
Printre oamenii cei vii,
Neștiind că-i îngropat.

Însă-ți spun că e plecat,
Fiindcă lumea l-a trădat,
Fiindcă cei ce-l preamăreau
Astăzi îl batjocoreau.

N-ai vrut tu ca să-l crezi
Că e Fiul Cel Ceresc,
Că e Fiul Tatălui
Pe Pământul iadului.

Însă tremură și gândul
Când se scutură Pământul.
În ziua de sărbătoare,
Dumnezeu face-o lucrare.

Nu-l găsești? N-ai să-l găsești,
Fiindcă n-ai să-l mai privești.
L-ai văzut o dată-n piață,
Ajungându-ți pentru-o viață.

Tu ești oaia rătăcită,
Ce-ar putea chiar fi găsită —
Însă trebuie să crezi,
Și-atunci ai să-l vezi.



Dar ai porțile închise,
Că-s codate cu credință.
Fiecare poartă mare
Te conduce spre lumină.

Soarele lumii cerești
Este Domnul Cel Ceresc,
Este Tatăl lui Iisus —
Fiul Lui, azi, pe Pământ.

El, pe Cruce, te-a iertat,
Tu, umil, L-ai înjurat.
L-ai scuipat și L-ai gonit
Dintr-o viață fără chin.

Și, cu cuie în picioare,
Strigă cât poate de tare:
„Tată, iartă-i, că greșesc —
Fiind aici să le plătesc!”

Și-a vărsat sângele scump
Pe-o Cruce, în pământ,
Ca să ai zi de gustat
Trup și sânge-adevărat.

Azi e Sfânta Înviere,
Ce te iartă, dar îți cere
Credință adevărată —
Ce te poartă-n altă viață.

Azi ai porțile deschise
Ce te poartă printre vise —
Vise ce pot fi reale
În ziua de sărbătoare.