Mă-ngrop în sufletu-mi ce-mi plânge
Cu picături de vise crude,
ÃŽncerc dar nu te pot ajunge,
De mine viața se ascunde.

Spun inimii să nu mă doară,
Privirii să nu se aplece,
Dar frica-n mine mă doboară,
Și frumusețea ta devine rece.

Cu mâna-mi tremurândă-ncerc,
Să fac oftatul să-nceteze,
Și-n univers, pe unde trec,
Iubirea ta să mă vegheze.

Dar rănile-mi se răzvrătesc,
Și mă trezesc iar din uitare,
Cu rugăciuni mă-mpărtășesc,
Și iar speranța-n mine moare.

Nu voi putea să mă răzbun,
Căci aș lovi din nou în mine,
Aș vrea să-ți dau ce e mai bun,
Să mă topesc, trăind în tine.

Și-n corpul tău să-mi fac altar,
Îngenunchiat, să te cuprind,
În noaptea albă de cleștar,
Iubirea-n suflet să-ți aprind.