și eu am trăit sentimentul sărbătoresc al lumii
și am primit cu aplauze fiecare tiradă a omului sincer
fiecare zi avea aceeași culoare se mergea pe aceleași trotuare
pentru ca nimeni să nu cunoască ideea de înfrângere
oameni în alb dădeau binețe celor care nu se născuseră
se iubea chiar în avans pentru ca melancolia să plece să plece
fiecare se simțea răsplătit pentru existența sa abisală
eu nu am crezut niciodată că voi avea o existență abisală
plonjând ca spiderman dintr-o realitate într-alta
trebuind să aprind candele de zăpadă
pentru cei care nu știu să patineze în orizontul palid
pentru cei care n-au băgat de seamă cum piatra
din capul unghiului acoperă lumea și-o strânge la sine
sub semnul golemului primordial trăiesc metafizic
numai din flacăra imaginației și trec pe roșu aprins
ca deplasarea spre sine însuși a omului singur
aidoma yoghinului în meditația transcedentală
anihilat de cunoașterea de sine câteva sute de ani
niciodată nu mi-am imaginat că va trebui să fac salturi atât de bruște
încât să se schimbe după mine starea vremii ori fenomenele cosmice
aflând mai multe despre mine de pe pânza
în culori pastelate a unui pictor expresionist
dând ceasul mai înainte sau mai înapoi
pentru ca fiecare meridian să treacă exact
prin inima desăvârșită a omului nerenascentist
care-și respectă cuvântul dat cu o mai mare punctualitate
decât s-ar așeza în șezlong să citească ultimele știri despre sine
geometria sentimentului nu poate fi explicată prin formule alchimice
neputând explica viața păstoasă din pomul sacru
trăiesc fiecare zi ca pe ultima zi în care mai pot fi condamnat la moarte
am fost cerșetorul care –ți repetă adevărul din ceașca de cafea
și de când nu mai există zaț în ,,nova brasilia’’nu mai există adevăr
cuvintele se pierd în moina atemporală
în liniștea deasă iarba se rărește
lumea pășește cu atenție și cu teamă
peste straturile cu mărar și de pătrunjel
ca și când s-ar fi afla în permanentă amenințare
pe un câmp minat în expansiunea și rivalitatea imperiilor
lumina palidă poposește pe chipuri tremurate
se îmbracă în haina tristeții de copil
singura rațiune de a fi este revelația jocului printre oamenii mari
toți vor să câștige toți vor să intre prin ușa lui apollo metalică
de la templul din vis zidit între mine și lume și să crească acolo