În pace să trăiesc cu orice zeu
Zeiță, zeușor ori zeușoare
Ce mult aș vrea, căci unu-s eu
Iar ei sînt mulți și fără îndurare.

Dar nu mă-ncordați cu ale voastre idei
Eu pot să iubesc fără-a fi sfînt
Lumea e plină de credincioși și atei
Înainte de rai toți ajung sub pămînt.

Fiorii mă trec cînd văd un mormînt
Însă gîndurile nu mă duc la bolțile-nalte
Măcar în asta nu vreau să mă mint
Și să aștept în genunchi lumea cealaltă.

Eu nu caut putere în alte ființe
În Dumnezei păgîni și ortodocși
Tot ce-mi îndreaptă a mea voință
Cum există în mine, așa există în toți.

Părticica din mine ce caută un zeu
Nu e catolică, nici ortodoxă
Eu iubesc viața și de aceea mereu
Găsesc în ea un sprijin și forță.

Gloata totdeauna are nevoie de staruri
Însă eu fug de icoane cu ale lor sfinți
De cupole aurite, de popi cu-a lor daruri
De relicve sleioase și proroci împuțiți.

Raiul afrodiziac de molăi și calici
Păstrați-l vouă, eu nu am nevoie
Și moaștele sacre de sfinți mucenici
Puteți liniștiți să vi le lingeți în voie.

Voi vindeți tablouri mai pestrițe și vii
Înlocuindu-le cu ale mele șterse culori
Eu îmi pun speranța în ai voștri copii
Fără a mă salva în lumea de-apoi.

Viața vi-i moartă, căci o inhibați
Cu mană divină și divine cuvinte
Nu preacurviți, n-amăgiți, nu furați
Nu omorîți și nu scuipați pe morminte.

Nici eu nu scuip, nu fur, nu omor
Și eu îmi stimez și-mi iubesc părinții
Cînd religia-i vîndută ca un drog la popor
Îți vine să-l trimiți pe Dumnezeu la toți sfinții.

Să nu mă-nțelegeți greșit, eu tot cred
În ziua de ieri și cea de mâine
Cine-i nefericit aici pe pămînt
Oare-n raiul de după fi-va-i mai bine?

Nici pacea internă n-o mai găsești
Cît timp trăiești, atît ți-i sortit
Luați-vă gîndul de la daruri cerești
Noi sîntem singuri, Dumnezeu a murit.