În surogat de gară ne-nvârtim,
În carusele moi, de albă ceară,
Înșiruiți ca într-un acronim,
Bezmetic vânt ne ară, iar ne ară.

Când cerului flacără-i sunt, tu ești
Pământului în lanuri caldă ploaie,
Cu licăriri în cozile de pești
Firimituri de ochi se întretaie.

Mai am un demon încă, nenăscut,
Pastelul orb îmi rumegă privirea,
Cu șine paralele-n așternut
Își tânguie femeia nemurirea.

Nedezlegate gările se-ntind
Pecingine, adăpostind cangrene,
Păstrăm un tonus preacuminte, blând
Și îmbrăcăm în Dochii Sânziene