Strig spre cer în disperare:
îți văd chipul întunecat și necruțător
luându-și adio de la sufletul mort
și căzut într-o mizeră uitare.

Ai fost sprijin și sfătuitor
Dar astăzi încă simt că mor,
metamorfozat într-o simplă iluzie:
sunt o amintire ce seamănă doar confuzie.

Am căzut din nou în abis,
știind că nu mi-ai trimis
nici un semn de iubire, nici un semn de-ntuneric.
Am căzut, dar totuși sper că iluzia e ceea ce merit.

E o moarte-n zadar
să știu că am fost doar un banal
tremurat în fața unei vieți care m-a uitat.
Sunt nebun. Sunt pătat de sângele unei nopți
ce acum, ca un fum, s-a evaporat.