poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-23 | |
Te priveai în oglinda ovală
răsucindu-te mereu cât pe-o parte, cât pe alta, cu privirea ta isteață te priveai ca pe Orfeu, ba din față, ba din spate și la urmă din profil. Erai tânără pe-atunce cu păr lung și-ochi de safir. Aveai stelele pe frunte și-un luceafăr prins în păr, iară Luna invidioasă te privea de la fereastră. Te găteai ca nimeni alta. Te rujai cu-n L´Oréal Paris Color Riche, ca și Cavalerii de Malta în piept ți-ai prins o broșă, apoi te-ai privit din nou în oglinda argintie; pe la ochi-ți mari și negri ți-ai pus rimel de safire. Apoi, cu zâmbetu-ți de aur te-ai așezat pe o sofa și așteptai pe cavalerul ce, iată, că întârzia. Cine oare îndrăznește atunci când dulcea Angelină așa frumos cum sa gătit să-târzie să vină? Cine-o fi așa nechibzuit? * Pe strada-ngustă, pietruită, doi tineri merg la braț. Ea, Angelina cea dorită, el, cel mai râvnit dintre amanți. Mergeau încet, cu privirile-n pământ. Ea vorbea dulce, sfioasă, el tăcea ca un mormânt. Gândul lui zbura departe după balul din castel la clipa-n care într-o noapte, Angelina va fi el. La Castelul din plumb rece este mare veselie Contele Barbă Albastră dă un bal de cununie. Don Juan și Angelina într-un vals se antrenează și pe mese însăși Luna cu Luceafărul dansează, iar pe scaune de tek stele și îngeri cerești cu zeii lor petrec în dansuri nebunești. În mijlocul sălii de bal, Barbă-Albastră și-o copilă se-nvârt ușor, chiar indiscret pe scârțâit de violină și șuierat de clarinet... Ce mai bal în acea seară au savurat amanții noștrii! Ce mai petrecere stelară la Castelul lui Barbă-Albastră! * În camera cu baldachin, Don Juan, amant dorit, își plimbă ca un suspina palma-i albă pe șezut virginalei Angelina, chip suav și angelin fără să fi stins lumina de pe scrinul mic de pin. Câte dulci săruturi fuse, câte frământări de sâni! Câte zeițe făcu geloase Don Juan când din plămâni scotea cuvinte răgușite și fata-n icnete sfioase și cu mărturii negrăite i se-ascunse între brațe. Stele, Luna și chiar zeii luară parte l-a-lor iubire. Se amuzau ca derbedeii, dar în gând... disprețuire. Și dansară la balul-amor de cu-seară până-n zori și-și rostiră rând pe rând fiecare câte-un gând: ea îi spuse că-l iubește, el curat c-o părăsește...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate