Soare apus în soarta vieții,
trecut ce acum este generic,
prezent în care te privesc doar morții,
prieten drag pierdut în întuneric.

Cu vorbe dulci anost te strig în noapte.
Pe veci născut din flori negre și rare.
Dar la urechi ajung doar șoapte,
speranță ce astăzi am crezut că moare.

Lovind în sfântul ce-i orb și zăbovește,
tu fără vină ai picat parcă din stele.
Puternic demon ce acuma te privește,
măicuțe dragi, te întrebi, sunt chele?

Ești totuși viu dar parcă un mort nostalgic,
zâmbești, obrazul îți e de ceară,
căci ai uitat că tu trăiești prea clasic,
și viața ta, înghițită e de seară.