poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-16 | |
Ce-aș fi putut și eu să îți cuvânt,
au început și alții să-ți recite și la urechi ai tot atâta vânt cât morile de mult hodorogite… Același vechi preludiu monoton îl varsă toți coțcarii către tine, încât mă pierd, precum Galaction, în mii de povârnișuri carpatine, pe când tu-l mângâiești pe fiecare obraznic foarte versificator. Le fac, încet, în gând o programare la care oră fix să îi omor - ce-mi place să le-adulmec agonia! Și ție, ce-ți mai place poezia... Ultimul flașnetar Cu antimoniu poleind, discretă, Luna spre casă-mi alungise zorii, când pașii mei au prins umbra viorii, ce tânguia amar, dintr-o flașnetă. Eram cu sufletul ca o firidă, în care absorbisem taina lumii de catifea, pe care nici postumii vestiți n-au reușit să o deschidă. Făptura care îmblânzea arcușul de tablă, al viorii cu mânere, mi-a spus șoptit: "Nu îndrăznesc a-ți cere decât o clipă să-ți oprești urcușul. Nu-s cerșetor și nici o arătare a negurii, cu glasuri de sirenă, care ucide lent, la mine-n venă nu prafuri albe duc, ci o-ntrebare. Doar un raspuns, eu, corbul de pe umăr, ne-am îndemnat să-ți cerem, laolaltă: Ce-i dragostea? Privirea ta înaltă e-aprinsă-n fericiri fără de număr." Avea-n tăciunii ochilor cinabru, iar din clavicula ei albă creșteau gheare și roșu adâncit în fiecare arteră mirosind a candelabru. "Ce-i dragostea? E ca o nebunie ce îți cuprinde creierii anume, un chivot ferecat de groase brume care, deschis, te arde și te-nvie. E mărul de-auriu pe care Eva l-a pus ca nod în gâturile toate hrănite cu iluzia că, poate, așa vor bea dumnezeirii seva. E-aureola rozelor cu ace înfipte-n rodii nepleznite încă, din care Tristan cojile mănâncă, pe când Isolda miezurile face. E doar otravă sau e numai miere, ce mai pudrează buza Julietei ori lamă tăind roșu pielea cretei cu hematii, când și Romeo piere." "Taci, rup acum și frunza de acantă, pe care fruntea-ți darul meu n-ajunge, sătulă sunt de versuri nibelunge și te opresc din cântu-ți de bacantă." A dispărut, lăsându-mi în flașnetă alți corbi să-nvârtă muzica de sfere de care-atârnă-acum, doar ca mânere, mâinile mele, cruci de amuletă. Iar porii-amestecați cu antimoniu în plumburii semințe se înnoadă cu pașii strânși în colțul fără stradă, ca pânzele pe arca lui Antoniu… ... Mai simt și azi pe buzele-mi, ardent, un deget ca de ambră parfumată, și-n far de Rolls, cum strigă, deodată: „Ești fraier... Iar eu ... uite... am client!"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate