Se închisese-n mine, ca-ntr-o criptă...
Dar azi, iubirea noastră de pelin
s-a-ntors din nou în inima mea friptă,
ca un cadou de Sfântu' Valentin.

Și-atâta timp de-atunci văd c-am pierdut,
de-au prăvălit pe mine bolovanii
de vremi – mă simt cât secolul trecut,
când ochii tăi îmi mai cântau litanii –
pe unde-or fi, pe câte riduri joacă
și cui zâmbesc în fiecare seară,
n-aș vrea să știu, cu-o mie de ce dacă
aș vindeca ce-ncepe iar să doară...

Aș sta cu fața-n sus, într-o capelă,
făcând pe mortul la divinitate,
m-aș duce-n larg pe orice caravelă,
m-aș îneca-n formol pe jumătate,
m-ascund, să uit, în boxa cu țevi multe
și m-aș lega de una ca Ulisse,
la popa care vrea să mă asculte,
m-aș spovedi în versuri interzise...

Da’-n primul rând i-aș da, cu multă ură,
lui Sfântu’ Valentin un cap în gură...