ieri când îți desenam arabescuri
în jurul buricului
și-ți scriam criptograme alunecând
pe coapsele-ți albe m-ai răstignit
ca pe-un Isus ce-a uitat să moară
cambrată pe cearceafuri căzânde
sub palma mea dreaptă
ce-ți căuta pielea încă
nescrisă îmi creai senzația
unei feline care se-ntinde la soare
fiară îmblânzită cu limba
erai atât de frumoasă încât
eu
Manole nedemn și prost
aș fi cules din tine sânii
și ochii
și părul
și gura și
le-aș fi zidit în carnea mea
apoi te-aș fi izgonit
fierbândă din patul meu
și te-aș fi lăsat ca pe-un animal
sângerând
cu orbitele goale
și cheală
și fără cuvinte
și fără moliciuni
și tu
femeie cu găuri
din care au început să crească flori
nemaiputând vorbi
ți-ai fi zgâriat pielea cu unghia
pentru a-mi spune că mă iubești
așa cum sunt
monstru
cu patru ochi
și două guri
și sâni de femeie cu sfârcuri roz
și cu păr negru
crescându-mi din suflet