În vălul de ceață densă,
Ce-ți înstrăinează dorințele,
Lumea devine absurdă
Și tu devii doată lumea...
Străzile parcă n-au capăt,
Subiectele derivă în gând,
Pană ce lapovița trece,
Prin pardesiul de stofă.
E firesc să fii anost,
Un bufon al vremii surde,
Ce-și dă-n spectacol năpasta,
Pe care nimeni n-o aude.
E firesc să strigi în tine
Și ecoul să se-ntoarcă,
Viața nu e o poveste -
Noi o facem doar să pară.