Uneori rostind
(anume cuvinte)
am senzația că re-nasc
din mine însumi ca dintr-un gol
căruia tot încerc să-i dau formă
...de fapt
prin orice act nu fac
decît să-mi caut adeverirea
pe care fiecare o poartă în sine
drept oglindă


acolo
în vidul oglinzii
în placenta tuturor oglindirilor
(unde uneori se desfată lumina)
se va întîmpla
consonarea


totuși
nu-mi amintesc
ce altceva este
lumina în mine
și eu în lumină
...sau
cum este mai bine:
să prefac
presupusa lumină în cuvinte
sau într-un gol unde să trăiesc
numai ce iubesc
...unde trăit să trăiesc
numai ce iubesc(?)