O fată cu ochii cerului senin
după vreme de furtună,
mi-a sfâsiat inima
cum o haită de lupi,
cuprinsă de ger si de foame
sfâsie inima,
căprioarei rănite…

Și alta, cu ochii intunericului,
mi-a furat toate nopțile,
oferindu-mi in schimb,
o noapte polară,
somn si obsesii
ucigând visurile…

Și fata aceea cu părul lung,
mi-a luat sufletul
și l-a ascuns în pustiu…
Alerg in neștire,
în căutarea lui,
dar vântul mi-a pus impotrivă,
părul si valurile de nisip
ce m-au orbit…

Până când?
Până unde?
E prea mică inima mea
pentru atâtea iubiri…

Trebuie să existe o soluție,
una care să-mi spună:
“Aceea e fata –
ei și numai ei,
trebuie să-i spui:
te iubesc!”

Dar nimeni până acum
n-a găsit-o…

Și atunci ,
că tot sântem,
într-o eră a soluțiilor totale,
am apelat
la calculatorul electronic…

Răspunsul a venit
repede,
nespus de repede-
cât ai bea o cafea-
Un răspuns
sec ,
ca o sentință la moarte:
“Si eu te iubesc !”