Profesorului meu

care refuză (din gelozie probabil) să înțeleagă că talentul nu înseamnă nebunie

cu un etaj mai sus stau părinții mei
beau cafea și mănâncă biscuiți la micul dejun
iar tata povestește despre cum voi deveni avocată
mă voi mărita cu un magistrat
și voi avea trei copii care să ducă mai departe
moștenirea noastră spirituală
iubitul nostru neam

eu caut o închisoare
preferabil la subsol
și coridorul acesta uriaș să mă despartă
de oameni

să îmi aduceți mâncare de trei ori pe zi
și să mă lăsați în lumea mea reală
voi n-aveți decât să vă mințiți uitându-vă la ceas
că este ora 12.00
care a trecut demult
(când îi scriam lui Franz)

sau sunt nebună de fapt?

între timp mi-am adunat singurătatea
după 113 ani
...
constat cu durere
că nu îmi ajunge