oricâtă binecuvântare
aș găsi deasupra ta niarne*
uneori sunt tristă
nereușind să triez cuvintele după adevăr
alunec peste spaima întinsă de ele
ca și cum pajiștea dinaintea-mi
ar fi un cântec al cerului
prăbușindu-se-n ape cu mine cu tot
mi-e greu să număr gândurile
ce-mi țin visul captiv
pentru el aș umbla pe urmele adierilor
aș strânge liniștea-n sângele meu
până când aerul s-ar purifica de îndoială
abia atunci niarne aș respira cuvintele tăcând
deschizându-le poarta ca unor vechi cunoștințe
doar răsuflarea lui dumnezeu aș vrea s-o aud în mine
năvălindu-mi pieptul cu lumină
și toate câte ochii mei nu au văzut
de-a lungul vederii să mi le-așeze ca limpezire
a tristeții

niarne=apelativ adresat sinelui

13 ianuarie 2013