Firesc ar fi fost ca după ninsoarea asta pe șira spinării să dea ghioceii
Să-mi pierd forma când mă bag în cearșaf ca și cum m-aș băga într-o carte
Apropό, te-am visat, târai după tine niște aripi lungi, pline de zăpadă
Erai cu mama ta în tren, te ducea la spital să ți se stârpească chestia asta
Care nu te mai lăsa să respiri, artistic, fie vorba, erai destul de conceptual
Săptămâna viitoare plec din oraș, vreau să las la tine un înger
Nu știu cum m-am pomenit cu el, eram într-o seară la o terasă
Și-au trecut mai mulți, se țineu de gât, cântau, cred că erau beți
Și unul se întoarce brusc și mă fixează, mă caută prin buzunare
Pe sub toți mușchii, la mine nu lumina nimic
Ți-l las ție nu mă car cu el, face gălăgie și murdărește de acadele
Seara când îl culci să ai grijă să doarmă cu fața în sus, atât, nimic altceva
Nu suportă mirosul de foi albe, face urticarie dacă le atinge, așa că
Să nu scrii nimic zilele astea, stați de vorbă, vă găsiți puncte comune
Poate se hotărâște ce sex are și rămâne la tine, restul e poezie