EL Trubadur și EA o carte


Într-un dulce miros de bătrâne pagini ,
Învechite de litere grele ce se repetă ,
O frământare absurdă de grave imagini
Îl au pe EL trubadur și pe-o EA indiscretă .

Sub un clopot măreț , ce trezește-n vechime
Pe-o stradă îngustă , un vechi orologiu ,
Ce bate a dor , într-un ritm făr’ de rime
În ceva nesfârșit , din eternul solfegiu .

Ce-n ploaia de viață , stropește-n tăcere
Un mai mereu același , de vis , portativ
Ce-l cântă mereu într-un tril de durere ,
Ca ieri și ca azi un trubadur cam bețiv .

Ce îmbătat de mai tot și mai toate din cele
Aranjate de el , în mai gravele arte ,
Încearcă a povesti despre Ei și cu Ele ,
Dar parcă-i se-nchid cuvintele-n carte .

În cartea-n care EA nici poate-a scrie
Un apăsat început și-un sfârșit de augur ,
Rămân doar lacrimi , dintr-o grea poezie
Pe care le soarbe din ea , un biet trubadur .