Când vei dori, - cărunta mea posesie !
Și iubit prin cuvinte și laolaltă gesturi -
Să consimți niște lemne liniștite
Și–o poetică boare îmblânzită
A vietăților, - cărora tot blând, vopseaua le-a decedat
Odată cu străluciri și ape sincere,
Pierdute într-o zăminteală de curcubeu,
Rămase apreciate cam cât ,,ierbile de drum’’,
Și-ncă de un bun drum-
Atârnând ca și în bolți strident de tăioase,
Negre degete de vrajă.
Poate ele, rupte din violare a frumuseții,
Prin simplism, frunzele,
Ca stele conturate în pânză de corabie…
Doar să vrei ca astă boare, peste ele a cânta,
Să te adoarmă stropit de timp,
În recea simfonie ...de clasicism întarziat,
În pline faceri de cunună, iar
Virtutea elixirului crud de verde
Este că ne va chema
Într-această cunună
A tainicului nespus,
Sentiment consacrat în plină padure...
Suflare puternică a cumpănei sufletului
Nearătat unui păcat al cărnii neprofunde,
Și-ascultat de noi, doi tineri îmbătrâniți,
...dragul meu cărunt apus... !
Uimirea-i că am fost singuri în lemnoasele
Pline de liniște
Și-un cufăr contemplant
Arătător de cale
Ne-a cuvenit dulcea amintire a cununei...