când o să fiu bătrân îmbrăcat cu haine bătrâne
respirând bătrân alături de copaci
cu o pălărie bătrână pe cap și pe amintiri
nu vor ști sau nu vor vrea să știe că semăn leit cu o gaură neagră
vor întoarce capul spre altă vitrină

cu sentimentul acela faimos că sunt într-o călătorie cu trenul
și am loc la geam
o să trec alene prin pădurea de turnuri vizibile sau invizibile

pentru că vederea va slăbi o să pun urechea la cutia poștală
ca la o scoică
eu și statuia din centru nu o să mai înflorim asta e clar
inima va bate undeva la fundul sacului

stors
cu toate animalele de pradă ieșite din mine
voi coborî în crăpătura din asfalt
pe care o admiram copil fiind și îmi imaginam că ține până la capătul lumii