De-atunci, acum, miroase a tine, a târziu,
Răvășind autumn aroma-nserării,
Și dintr-o dată constat că nu mai știu
La care din fraze să pun semnul întrebării.

Ne-am sculptat trupurile în așternuturi
Lăsându-le-n păcatul alb al nopții moarte,
Prin veghea somnolentă a iubirii de fluturi
Mă-ntrebi unde sunt?... Sunt udeva departe.

Și parcă mi te amintesc
Din prea puținul ce-ai rămas
O, demon oponent ceresc,
Femeie-n chip de înger fals.

Ce replici să-ți mai dau târziu
Când timpul unui prea devreme
Deja trecut, deja pustiu,
Refuză să ne facă semne?

Ce șoapte mai aștept s-aud
Prin noaptea surdă radicală,
În care noxe din trecut
Ucid ideea generală?