chiar și proba reamintirii este irelevantă în fața clipei fatale
te afli pe un avion cu aripa în derivă
singurul pilot care mai poate salva
lumea de virusul apatiei colective
mi te revăd în hăinuța roz-liliachie
stabiliți efemer într-un sat
în care-am visat că putem schimba lumea
lumea nu se schimbă draga mea
doar idealurile noastre înnodate de parce
și lăsate să umble prin lume cu bilet de voie
pe acolo au trecut imperii
și noi le-am redescoperit urmele
pentru ca eternitatea mărului înflorit
să crească foarte aproape de cerul scufundat în umărul tău
viața părea singura victorie adevărată
închiriind doi cai albi mai albi decât spuma laptelui
când crezi în destin cu forța și vulnerabilitatea
celui care conduce un imperiu de gânduri
fotografia albă a tăcerii de piatră
înalță până la nori marmura neagră
din orașele-n care ne-am iubit
pentru tine am scris un batalion de poeme
dându-ți onorul până când m-am dat învins
din oficiu fiind trecut pe afișul marilor iluzii spulberate
de un triliard de cochete femei citind poezii
de care ție nu-ți mai pasă
oricum eu ca și atunci te aștept la vatra de foc
pentru ca tu să dai foc inimii de hârtie
din desenele copilăriei cu tom și jerry
eu am fost mereu ecranul plat
din care-ai ales numai ce ți-ai dorit
am spus că într-o zi îți voi aduce-n dar lumina necreată
știi că eu sunt acela care va urma liniștii dintâi
duhul primordial al vămilor plutind peste lume
te va înconjura neștiind cine ești cine mai sunt
dincolo de argumentul potrivnicelor
aș fi vrut să fiu ființa ta cea mai bună
aș fi vrut să fii lumina mea neîntomnată
până când amândoi am realizat că
între noi doar contradicția este perfectă
și cum știi perfecțiunea reprezintă
acea tânjire nefirească a condiției umane
prin jungla descrisă de andre malraux
ca fiind singura religiozitate posibilă
când lucrurile și numele acestora
se amestecă fără voia lor
în cartea de telefon a destinului