Ce bine e, doamne, că ne mai întreții cu soare,
Cu primăveri de muguri plesniți și gâze,
Ce bine e, doamne, că ne acorzi răbdare
Și pilda morții toamna, prin veștedele frunze.

Ce bine e, doamne, că sălciile mai plâng pe maluri
Nostalgice vremuri de valori și echilibru,
Când lumea așteaptă vești despre sex și scandaluri
Ori pe email, scrisori fără de timbru.

Ce bine e, doamne, că mi-ai dăruit un turn
Deasupra pustiului sufletesc, pentru a rămâne
Poet de jertfă, -pentru mulți, nebun-
Ce se exprimă-n versuri somnambule.

Eu am pus aripi viorilor de jad
Trasând portative deasupra cetății,
Dar ce bine e, doamne, că totuși ele ard
Odată cu nebunul, cum au prezis Profeții.

Ce bine e, doamne, că sub imperiala prostie
La modul microscopic mai există cultură,
Iar asta înseamnă că speranța e vie
Și minții de pe urmă îi vei da procură.

Până atunci, mi-am definitivat ideologic cochilia
În care mă voi autoexila resemnat;
Ce bine e, doamne, că pot să-mi asum poezia
Indiferent de natura vreunui proces intentat.