Unde să mă adăpostesc
din vâltoarea viselor rebele?
Cum să mă apăr,
de valurile furibunde,
atât de grele?...

Cu privirea prin spații,
sub albe și mari constelații,
urc pe fir de Luceafăr,
spre zarea vastă.
Văd cum Tu, Izvorul Vieții,
Tu, Biruitorul morții,
într-o liniște sfântă,
cobori prin bolta albastră.

Cu un chip luminat la privire
Tu, Dumnezeu-Omul, Unicul Mire !

Mi-ai șoptit : “Te-am chemat!
Eu Te-am adus pe pământ,
intr-acest Rai Preasfânt !
Îndurare Þi-am arătat,
din prima zi și pană acum,
călăuzindu-ți pașii, pe al veșniciei drum.

Am ținut în dreapta Mea,
cărările vieții tale,
cât a-i umblat prin frumusețea acestei lumi!...
Þi-am deschis înaintea ta, cerul și pământul
ca pe o carte, a veșnicei înțelepciuni!

Ca fulgerul am luminat
cumplitele-ți vifore-ale vieții...
ca o făclie ți-am strălucit în suflet,
prin cărările nopții!”

O!... Dulcele meu, Mire!
Întreaga lume e Mireasa Ta,
și ca pe Mirele ei veșnic,
pe Tine te vom așteapta.

În Veacul Invierii,
ce va să vie în curând,
oare, în ce chip minunat,
ne vei preschimba?

Cum vor lumina trupurile noastre,
iar sufletele cum vor străluci,
întru nestricăcioasa frumusețe
a îmbelșugatei bucurii,
din a cereștilor sălașuri,
din a veșnicelor lăcașuri?

Toți prietenii Tăi, Te așteaptă…
Nuntașii... tiptil se adună
în dulcea-i Grădină!
În neuitatele clipe adunate,
împletite într-o minunată cunună;
Om, Univers, Divinitate!!!