Azi voi merege iar în munte lângă brazii ce mă dor
Brazi crescuți din amintire și din ce putea să fie
Când un sat cu case-albastre și surâs îmbietor
Își purta desculț pe umeri scumpa mea copilărie

Știu că voi fi trist sub cetini ca un lup cu urlet stins
Ascunzându-mi neîmpăcarea de privirile străine
Că m-au prăpădit atâtea și atâtea m-au învins
Însă dragostea de-atuncea încă-n brațe mă mai ține

Tot așa se duce râul spre-un departe neînțeles
Iar deasupra lui seninul peste vârfuri scrie-altare
Numai vârsta mea bătrână dulce-amarul și-a cules
Încercând să deslușească ce-a pierdut și ce mai are

Foaie verde de-un tăciune strâns în inimă cu spor
Duce-m-aș la noi în curte, dar mă latră de la poartă
Câinele sigurătății răgușit și orb de dor
Că nu-i nimeni să-l alunge cum îl alunga odată...